Colecția Ambrosia de la Marset – corpuri de iluminat liniare asimetrice.
Proiectate inițial ca piese unice și decorative pentru un boutique de mărci premium din Madrid, lămpile au fost ulterior adresate și celor care își doresc o piesă unică în propria locuință. Designerii Alberto Gobbino Ciszak și Andrea Caruso Dalmas au avut drept inspirație „Linestra”, o linie continuă din sticlă cu filament incandescent, creată de producătorul german Osram în anul 1932. Aspirația celor doi a făcut posibilă îmbunătățirea unui design liniar și aproape plat într-unul modular asimetric.
„Ne-am dorit să analizăm modul de utilizare a lămpii Linestra, schimbându-i percepția din ceva tehnic în ceva poetic, chiar dacă Ambrosia este produsă cu ajutorul unei tehnici mai «inteligente» decât a modelului original: nu mai utilizează sistemul clasic Linestra care ne-a inspirat inițial, dar profită de sistemul de extensie liniară pentru a da naștere celor patru lungimi diferite ale colecției.”
În prezent, designul colecției Ambrosia prezintă o structură tubulară, cu linii fine, care se poate suspenda sau aplica pe tavan sau perete. Corpurile de iluminat au integrată o sursă de lumină LED a cărei intensitatea poate fi ajustată, caz în care avem nevoie de un driver TRIAC/DALI și un dimmer.
de la 468€ + TVA
Pentru proiecte vă putem trimite o ofertă personalizată.
Specificații
- Dimensiuni: lampă orizontală: L 120/180/210/315 cm; Î 26,6 cm + 40/60 cm; lampă pendul: Î 130/170/235 cm; aplice: L 60/90/120 cm
- Finisaj: negru, auriu mat
- Materiale: structură aluminiu, difuzor PMMA
- Sursa: LED 2200K, 2700K, 3000K; CRI80, CRI90
Ambrosia – design deosebit minimalist
Povestea din spatele conceptului Ambrosia începe cu un simplu tub luminos, adaptat mai apoi la un sistem modular care se poate integra în orice spațiu. „Provocarea acestei lămpi este de a fi invizibilă: să fie integrată în spațiu, iar apoi să dispară. Nu trebuie să atragă atenția asupra ei sau să mănânce din arhitectură, ci să se integreze în design și să îl evidențieze: acesta este obiectivul ei, nu să fure lumina reflectoarelor”. – Ciszak și Dalmas.
Iată mai jos corpurile de iluminat din colecția Ambrosia:
Lampă suspendată liniară orizontală Ambrosia – Marset
Conceptul de bază al acestei lămpii este o lampă orizontală suspendată, care este disponibilă în patru variante standard, de la 120 cm până la 315 cm lungime. Astfel, designul lămpilor Ambrosia permite crearea de compoziții vizuale neîntrerupte. Mai mult, distanța față de tavan poate fi reglată cu ajutorul extensilor ce măsoară 40/60 cm, particularitate ce face această lampă potrivită atât pentru încăperi înalte, cât și pentru cele cu înălțimi mici.
Lampă suspendată tip pendul Ambrosia – Marset
Această piesă este disponibilă în două modele. Prima variantă este o lampă verticală cu lungimea de 235 cm, având în designul ei două tuburi cu lungimi diferite. Spațiul dintre cele două părți luminoase creează o impresie de fir luminos întrerupt, fapt ce îi conferă unicitate și stil. A doua versiune a lămpii este formată din trei tuburi luminoase poziționate la înălțimi diferite, formând un ansamblu sculptural compact. Corpul lămpii poate avea înălțimea de 130 sau 170 cm și este ideală pentru fi plasată lângă o canapea sau într-un colț pentru a asigura o lumină indirectă. Indiferent de model, lămpile pot fi conectate electric atât la rozeta aplicată pe tavan, cât și direct la priză.
Aplica pentru perete Ambrosia – Marset
Deși ideea de bază prevedea un corp suspendat, designerii Ciszak și Dalmas includ în colecția Ambrosia și aplice pentru perete. Corpurile de iluminat aplicate se regăsesc în trei dimensiuni standard: 60, 90 și 210 cm, iar, în funcție de preferințe, acestea se pot monta pe verticală sau orizontală.
Producător
Marset | corpuri de iluminat decorative Spania

Ambrosia | lămpi suspendate și aplice Marset

Plaff-on! | aplice de tavan

Soho | plafonieră LED

Dipping Light | retro design

Ledtube | aplice de perete, lămpi moderne

Nº 8 | lampă de citit orientabilă cu LED

Theia | lampadar, lampă de masă

Scantling | lampă design contemporan

Cala | lampă, iluminat interior și exterior

Ginger | corpuri iluminat ambiental

Scotch Club | corpuri iluminat ceramică

Pleat Box | lămpi suspendate din ceramică

Discocó | lampă suspendată decorativă

Mercer | lampă suspendată elegantă

Tam Tam | lămpi suspendate moderne
Proiecte

Casa M. – iluminat living room, dining room

Casa M. – iluminat sală fitness, spa, saună

Casa M. – iluminat dormitor, iluminat baie

Casa M. – iluminat peisagistic, iluminat exterior

Amenajare interioară ansamblu Brick Lofts

Casa (în) L

Hilton Garden Inn, Centrul Istoric București

Showroom LuceDomotica București

Amenajare interioară ansamblu Brick Lofts

Vila inginer Constantin Bușilă din str. Rabat

Iluminat hotel Hilton Garden Inn Budapesta

Casa T. – iluminat arhitectural interior

Casa R. – design iluminat arhitectural interior

Casa R. – design iluminat arhitectural exterior

Iluminat office – United Media Services

Iluminat cu stâlpi – restaurant Castelul Bran

Casa S. – design iluminat rezidențial interior

Iluminat decorativ conac munte

Penthouse O. – iluminat living room

Clinica medicală Zetta – iluminat modern

Penthouse C. – iluminat decorativ

Iluminat clădire sediu central bancă

Iluminat office luxury – casa istorică

Iluminat fațade – Villa Rosetti Offices

Iluminat arhitectural fațade muzeu

Iluminat arhitectural fațade hotel

Exclusive Apartments by Nusco / Pinum

Penthouse N. – iluminat clasic și modern

Iluminat showroom Beretta

Iluminat restaurant – zonă jocuri Trickshot

Iluminat office – clădire de birouri Prezan

Iluminat decorativ și arhitectural – Pipera

Iluminat arhitectural Muzeul Th. Aman

Iluminat arhitectural fațade Palatul Suțu

Casa T. – iluminat arhitectural exterior

Design iluminat – Hilton Garden Inn

Design iluminat, calcul luminotehnic office

Casa L. – design iluminat interior exterior

Casa C. – iluminat arhitectural rezidențial

Iluminat arhitectural BASP Victoria Offices

Proiectare iluminat exterior – spațiu evenimente

Iluminat arhitectural fațade – Hotel Epoque

Iluminat arhitectural – restaurant Vatra

Design iluminat grădiniță – iluminat interior

Concept iluminat arhitectural fațade
